Sunt două lucruri pe acest pământ ce nu depind de vârstă, bani, sex, putere, sau orice altceva ce îți trece prin cap, și pe care nu poți să le controlezi sub nici o formă: moartea și dragostea!

Vine un timp în viața ta când, în mai puțin de o secundă, totul se schimbă. Iremediabil și pentru totdeauna. Ca și cum până în acel moment ai fost prins într-o buclă temporală. Ca și cum până în acel moment nu ai învățat absolut nimic din viață. Ca și cum orice privire pe care ai aruncat-o seara pe cer după stele a fost doar ca să îți aline dorul zilelor mai grele. Și totuși, dragostea apare în viața celor care cred cu adevărat în ea.

Dragostea apare atunci când ajungi să încetezi să mai cauți. Nu când ești pregătit sau când crezi că meriți. Doar atunci când primești acea sanșă de la viata!

Cu o privire. Așa ți se schimbă viața și să sții că orice ai face, oricunde ai merge și cu oricine te-ai întâlni pe acest pământ, totul se reduce la acel om care prin simpla lui prezență îți schimbă starea de spirit, la acel moment pe care l-ai revăzut de sute și sute de ori în mintea ta și la acel sentiment la care trag toți că să il simtă, însă puțini și reușesc să ajungă acolo! Cel mai important nu este ceea ce oferim oamenilor.

Este ceea ce trezim in ei! Pe unii oameni îi câștigi pentru o noapte, iar pe alții pentru o viață întreagă. Nu alegi tu și nici nu poți controla tu pe cine să iubești. Pe unii îi „hrănești” prin tot ceea ce îi faci. De la modul cum dansezi cu ei într-o dimineață târzie într-o bucătărie dintr-un apartament închiriat de care ești sictirit și până la simpla atingere a sufletului cu un „Multumesc!” spus când trebuie pe malul unui lac de munte.

Iar pe alții îi rănești și îi îndepărtezi pentru că dragostea ta nu poate să fie una mediocră, lipsită de gust și cu bătălii ce te seacă de orice gram de imaginație. Frumusețea stă ascunsă în armonia detaliilor. Atat! Si doar acolo!

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.