Tag

te îndrăgostești

Browsing

Se întâmplă, uneori, să să te îndrăgostești de o persoană. Poate că ați fost împreună și a fost reciproc sau poate totul a fost doar în mintea ta. Dar ajungi să simți pe pielea ta că „cine iubește și este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte” (O. Paler).

După toată această experiență care, de obicei, se termină nu tocmai frumos, primele idei pe care le ai sunt legate de faptul că nu vrei să mai auzi niciodată de nimeni. Te-ai săturat de toate certurile dinaintea sfârșitului, de toată indiferența și de toată singurătatea în doi pe care ai trăit-o atunci când cel mai important om din viața ta, nici n-a privit inapoi să vadă dacă mai trăiești. Deci, nu mai vrei așa ceva vreodată. Nu mai vrei să știi de iubiri, de relații, de gelozii, de tristețea aia ce-ai simțit-o când nu te-a înțeles și de toate durerile cu rost sau fără rost de care ai avut parte.

De aici ai de ales pe care drum să o iei: cazi în singurătate și refuzi orice fel de apropiere sau te prefaci că asta ți-ai dorit, de fapt, să fii singur, să n-ai obligații și să profiți din plin de asta. Binențeles că nu știi care drum e mai bun, pentru că nici unul nu este.

Indiferent ce alegi, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge să cunoști și alte persoane. Păstrezi distanța și rămâi reticent. Nu mai ai nervi și dacă ai mai avea nervi, nu găsești persoana care să se asemene măcar puțin cu cea care începi, treptat, să înțelegi că era singura potrivită pentru tine. Dar încerci. Nu pentru că îți dorești neaparat, dar fiindcă îți lipsesc lucrurile pe care le-ai avut. Plimbările de mână, nopțile în care povesteați despre nimic, liniștea pe care o aveai lângă acea persoană, vizitele împreună pe la rude, ieșirile în oraș. Prostii până la urmă (nu?).

Încercând așa, te trezești lângă persoane care nu seamănă deloc cu cea pe care nu poți să ți-o scoți din minte ( știi și faptul că nici nu e posibil sau necesar să fie așa! ). Sunt persoane care au lucruri în plus și care ajung, într-un fel, să țină la tine și să le pese de ceea ce ești, chiar dacă tu ești, în fond, o încercare. O adunătură de ce a mai rămas bun în tine; o mică speranță că vei mai trăi aceleași emoții; o minciună care își spune că trebuie și se poate.

Ești tratat bine (poate mai bine). Ți se fac toate mofturile; ai atenția pe care nu neaparat ți-ai dorit-o, dar de care te bucuri. Te plimbi iarăși de mână ( mâna altuia ); mai stai noaptea la povești; ți se pare că ești liniștit; nu ești deloc curios să vizitați împreună rudele lui ( ei ), cu atât mai mult să le cunoască pe ale tale – eventual poate vă spuneți numele părinților, dar nu-i obligatoriu; ieșiți separat în oraș și n-ai nici cea mai mică emoție în legătură cu asta. Dar fiindcă îți dorești prea mult să crezi că se mai poate, începi să crezi că ai și sentimente. Și le ai când observi că toate poveștile și planurile care își face cu tine sunt aceleași cu cele pe care le-ai avut tu „înainte”; și sunt frumoase de îți trezesc niște amintiri atât de acre ( atunci dulci ) de îți vine să scuipi într-una și să te strâmbi ca la gustul de lămâie ( și nu din dezgust, ci de dor )

Nu o faci, însă, căci te gândești că asta e exact ce ți-ai dorit și poate că așa trebuie să fie. Și continui să încerci.

Să te îndrăgostești este atât de ușor. Este ca și cum ai cădea într-o groapă; să ieși din ea este mult mai greu. Va trebui însă să ieșiți, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicăleala și tot felul de răutăți venite din ambele părți. Nimeni nu dorește să își rănească partenerul sau partenera, dar din cauză că se simte el însuși rănit, il (o) rănește la rândul lui, proiectându-și nefericirea asupra sa.

Cel mai bun moment de a mă întreba ce aveți de făcut nu este acesta, ci cel in care începeți să vă îndrăgostiți, când nu ați căzut în groapă. V-aș putea învăța atunci să practicați o cu totul altă poveste de iubire, numită a te ridica întru iubire. În acest caz, nu vor mai exista probleme. Să te înalți pe aripile iubirii este cât se poate de ușor,iar ieșirea dintr-o asemenea relație devine infinit mai ușoară, căci te ajută forța gravitației. Să cazi este ușor; de aceea aveți grijă ca acesta să fie pasul doi; pasul unu trebuie să fie urcușul.

Ați făcut deja pasul cel simplu; acum urmează cel dificil. Sunteți nevoit să suportați toate aceste lacrimi și toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce înapoi iubirea.

Trebuie să înțelegeți un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbești nu poate fi controlată. Ai căzut în ea. Nu te-ai putut împotrivi la vremea respectivă acestui proces. Pur și simplu s-a întâmplat. Dar iubirea este ca o briza ușoară – vine și pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar rămâne pe loc, ar deveni stagnantă.

Ar trebui să faceți amândoi un efort pentru a înțelege că deși iubirea a dispărut, nu aveți nici un motiv să vă urâți reciproc, căci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit și a plecat, la fel ca o briză, iar dumneavoastră v-ați bucurat de aceste momente. Fi-ți recunoscători și ajutați-vă reciproc să ieșiți din groapă. Atunci când te afli în groapă, nu ai altă cale. Bărbatul ar trebui să-și dovedească buna creștere, oferindu-și umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima din groapă.

Din păcate, nimeni nu mă întreabă niciodată nimic înainte să se îndrăgostească. Ciudat lucru! Timp de 39 de ani am așteptat ca cineva să mă întrebe cum trebuie să se îndrăgostească. Nimeni nu a făcut-o însă. Dacă ar fi făcut-o, i-aș fi spus: “nu cădea niciodată în dragoste (fall in love); Ridică-te în iubire”.

Iar ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveți, să te transformi, să te maturizezi. În ultima instanță, ea va ajuta să creșteți, iar două persoane adulte nu se ceartă niciodată. Ele încearcă să se înțeleagă una pe cealaltă, să își rezolve problemele.