Tag

vreau sa vorbim

Browsing

Atunci când se despart, foștii iubiți devin de multe ori dușmani. Ciudat mod de a-ți arăta recunoștința. Cei doi ar trebui să rămână prieteni. Când iubirea se transformă în prietenie, sentimentele de vinovăție dispar, la fel ca și senzația că ai fost înșelat, exploatat. În realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur și simplu, ați fost orbit de energia biologică.

Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se încheia într-o relație de prietenie, ci începe printr-o asemenea relație.

Ea începe în tăcere, în luciditate. Această iubire este propria voastră creație, deci nu este oarbă.

O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce în ce mai profundă.

Sensibilitatea ei este imensă. Cel care practică acest tip de iubire simte nevoia partenerului înainte ca acesta să înceapă să vorbească. Am cunoscut personal câteva cupluri(un număr foarte mic ce-i drept) care nu au căzut în iubire, ci s-au înălțat pe aripile ei. Cel mai miraculous aspect mi s-a părut faptul că acești oameni nu mai trebuia să își vorbească. Dacă bărbatului îi era sete, iubita îi aducea apă, fără ca el să ceară acest lucru. Totul se desfășura prin sincronicitate. Dacă persoanei iubite îi era sete, la fel trebuie să-ți fie și ție. Transferul de idei și senzații se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.

O asemenea iubire nu așteaptă nimic de la celalalt. Ea îi este recunoscătoare că acesta acceptă ce are ea de oferit. Nu se simte amenințată, pur și simplu pentru că nu există nici o amenințare la adresa ei.

Într-o asemenea iubire, sexul se poate întâmpla să apară spontan, dar apoi va dispărea cu lunile, iar în final va dispărea cu totul. De altfel, chiar și atunci când se produce, el nu mai are nimic s3xual. Este doar o manieră de a fi împreună, de a fuziona cu celalalt,un efort de a atinge profunzimea celuilalt. S3xualitatea nu mai are nimic de-a face cu reproducerea biologică.

Cei doi iubiți înțeleg treptat că în timpul actului amoros nu fuzionează decât trupurile lor. De aceea, încetul cu încetul, s3xul dispare din viața lor, iar între ei începe să se producă un alt tip de întâlnire, la nivelul energiilor. O simplă ținere de mâini poate însemna mai mult decât orice orgasm, căci este suficientă pentru ca energiile lor să fuzioneze.

La naiba, nu mai sta acolo așteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubești pe cineva, nu să aștepți să-ți dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată.Până nu e prea târziu…

Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ți se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aș fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beți la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci și pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebunești pentru alții ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca niște idioți sau să fie complet vulnerabili și onești.

Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este ușor și nu poți să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu așa fac. Așa că du-te strigă-i dragostea ta, și fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos și este generos și asta înseamnă să iubești pe cineva. Este nepoliticos și nesigur, dar nu contează.

În fiecare zi, fiecare din noi își creează propriul destin. Unii scriu poezii, alții scriu articole pe bloguri, alții sădesc un pom. Fiecare e un creator care își exprimă prin creațiile sale dragostea și trăirile sale. Dragostea, cum a sugerat și Moliere , este cel mai puternic sentiment din univers, însă eu consider că inteligența nu este mai puțin importantă. Fără inteligență am fi incapabili de a crea ceva, am fi incapabili de a exprima sentimentele și trăirile noastre.

Dragostea este sentimentul nostru, este starea noastră sufletească, iar inteligența materializează acest sentiment prin creație. Astfel inteligența devine un punctul de tranziție dintre dragoste și creație. Revenind , viața fără dragoste nu ar fi viață, iar dragostea fără creație nu ar mai fi dragoste.

Viață, dragoste și creație; par a fi simple cuvinte cu un sens ușor descifrabil, însă aceste cuvinte conțin întregul sens al existenței noastre!

De mult nu mai știu… De mult am uitat, de mult nu mai regăsesc drumul spre fericire. Zadarnic caut în orizonturi până mă dor ochii în zare, stând la marginea albastrelor ape neliniștite, în amurg. Zadarnic îmi înalț ruga către copaci : nici foșnetul lor nu mi te poate aduce ca odinioară, când era de ajuns să te chem în gând ca să vii…

Zadarnic strig cu glas de primăvară tânără sau de toamna obosită… Nu mai vine, nu mai revine… M-a lăsat singur cu fiorii tremurători ai amurgurilor înfiorătoare. Mi-e dor de ea, mi-e dor cumplit de ea în vara asta care-ncepe să-mi picure în sânge tăcut ca o șoaptă de dragoste… O iubesc…și o aștept… Dar până atunci când va fi să vină, acum,îi dedic, neliniștea mea…ceea ce nu am avut aproape niciodată…

Recunosc că am avut momente când m-am gândit foarte serios la moarte. Atât de serios încât m-am speriat de intensitatea dorinței din mine. Dar există momente când trebuie să plângem (sau să ne plângem de milă) și momente când trebuie să ne oprim și să ne ridicam capul din pământ. Fiecare dintre noi iubim la un moment dat, fiecare dintre noi avem vise care se sfârșesc brusc sau dramatic, dar lucrurile astea chiar trebuie să ne oprească? Iubirea e într-adevăr unul dintre lucrurile importante, chiar cel mai important. A-i lua cuiva iubirea/persoana iubită mai ales atunci când mai e foarte puțin până când acea iubire s-ar fi împlinit e lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla. Mai rău decât atât e doar atunci când unei mame îi moare copilul. M-au durut și încă mă dor cele întâmplate. S-a întâmplat în mine o „revoluție” în adevăratul sens al cuvântului, ale cărei ecouri nu s-au încheiat încă. Poate că nu se vor încheia niciodată. Dar chiar să fiu atât de puternic încât să vreau să termin un drum care nu trebuie să se termine acum?

Am fost învățați să credem că gelozia e strâns legată de dragoste. „Nu e îndrăgostit care să nu fie măcar puțin gelos” se spune. Nimic mai neadevărat. Dacă spui că ești gelos din iubire, spui de fapt că nu iubești suficient. Lucrurile sunt foarte clare după părerea mea: iubești cu toată ființa ta și atunci iubirea e adevărată și durabilă, sau nu iubești. Ți se pare doar că afecțiunea pe care i-o porți cuiva ar fi iubire, dar nu cobori în sufletul tău să vezi ce se întâmplă cu adevărat. Când iubești, îți pui sufletul în palmele celuilalt fără să te întrebi că va face acesta cu el. Ai încredere nemărginită în persoana pe care spui să o iubești. Când iubești, îți picură miere în cuvinte, pentru că mereu cauți cuvinte – chiar inventezi unele noi care să exprime ce simți. Când iubești nu ai vise și planuri de viitor diferite de ale persoanei iubite.

N-ai putea, pentru că ființa ta se simte desăvârșită doar alături de persoana pe care o iubești. Nu iubești numai acea persoana, îi iubești familia, ii iubești cățelușii, floarea din fereastră. Iubești totul…până și răul din ea…

Întodeauna noaptea a fost prietenul meu. Să scriu câte o scrisoare în noapte. Momentul în care toate fanteziile mele deveneau realitate, când totul era posibil, când întunericul mă înconjura și îmi dădea sentimentul de siguranță, atotputernicie, un sentiment mistic, relaxant, reconfortant.

Așa poate că se și explică fascinația mea pentru toate creaturile nopții: vampiri, vârcolaci, ninja, vrăjitoare, îngeri decăzuți. Sunt momentele în care stau nemișcat, cu mintea alergându-mi pe tărâmul oniricului, ticliuind o nouă ordine mondială sau zburând în purgatoriul realității.

Dar te-am pierdut prietene, acum întunericul mă apasă, mă zdrobește, mă sufocă. Visele mele se transformă în coșmaruri, iar gândurile negre îmi storc orice picătură de speranță. Îmi e frică să ne revedem, anxietatea nu mă lasă să dorm. Ai știut întodeauna să îmi alini rănile, dar acum nu faci decât să rupi crusta fragilă, lăsând să curgă valuri de suferință. De ce, de ce te-am pierdut?

Îți amintești cum eram doar noi doi, iubit și iubită, trup și spirit, adorat și adorator? Când eram gata să îmi vând sufletul diavolului în brațele tale, cum mă țineai de mână când îmi era frică de mine însumi. Te-am iubit și te iubesc, dar îmi trezești atât de multe amintiri dureroase. Trădare, trădare și iar trădare. Din cauza ei nu pot să dorm. Acum stau în noapte și mă gândesc și îmi curg lacrimi pe obraji, lacrimi pe care nimeni nu le vede, căci mâna ta nu a uitat niciodată cum să le șteargă.

Și mai aprind o țigară, și îmi zic că totul va fi bine, întrebându-mă de ce s-a ajuns aici, unde am greșit și cum aș fi putut să evit tot acest colaps. Și sufletul meu tânjeste să iubească și să fie iubit, și mâna zdrelită mai lovește odată peretele în frustrare, dar nimic nu se schimbă. Am învățat să construiesc castele de nisip care sunt distruse cu primul val, și am învățat să o iau de la capăt, să pun caramidă cu caramidă și o tornadă să strice casa purcelușilor. Și, am învățat să nu mă dau bătut, să lupt sau să mor, să zâmbesc sau să o iau razna. Viața mi-a dat lovitură dupa lovitură, am căzut și m-am ridicat. Nu mi-am plâns niciodată soarta, și nici soarta nu mi-a plâns de milă.

Dar, tu, noapte, tu ai fost cu mine și totul a fost ușor. Acum, mi-ai fost furată. Unde ești, unde sunt visele mele. Unde a dispărut somnul, speranța, zâmbetul, nepăsarea și cinismul? De ce reușesc să adorm doar când trupul meu cedează și nu mai e în stare să funcționeze? De ce am ajuns să dorm 3 ore pe două nopți? Cum se face că un lucru atât de mic mi-a pus capac atât de rău? Să fie oare pentru că am crezut că de data asta o să fie altfel? Prost, credul, idealist. Scânteia pe care am crezut că o văd nu a fost decât în închipuirea mea, sau… sau…

Și a mai trecut o oră dragă noapte, și pare că iar nu o să dorm. Dar, îți promit, îmi promit și mie, că astea nu o să mai dureze. O să mă ridic iar, și iar, și iar până când nimic nu o să poată să mă mai doboare. Am o inimă în piept care îmi joacă feste câteodată, dar, dacă e nevoie, o să o smulg și o să îi dau foc, o să o toc mărunt și o să o înghit. Fii puternic sau mori, fii puternic sau mori. Nimic nu există dacă nu vrei tu să existe, lucrurile au importanța pe care le-o dai tu.

Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru ca îți oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești.Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoană doar pentru a-ți întovărăși singuratatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați, și că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieții să facă rău celui rânit.

Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeași intensitate.

Cu timpul îți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o buna zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi așa cum sperai.

Cu timpul îți dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt…

Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învață doar cu timpul…

Iubește ca și cum nu ai fi suferit niciodată din dragoste; dansează ca și cum nimeni nu s-ar uita…

Dansul e emoția unei atingeri,cucerirea partenerului prin mișcări armonioase,curajul de a depăși timiditatea,de a simți ca și cum lumea e a ta. Câte puncte comune sau mai bine zis câtă pasiune există în dans ca și în iubire. Se aseamană atât de mult încat ai vrea să dansezi tot timpul,să asculți muzica iubirii …

Prin dans înveți mult mai ușor gesturile ,mimica …lași timiditatea la o parte dar ai o mare satisfacție când depășești bariera emoțiilor și te simți ca un fulg pe podiumul pasiunii….pe când în relație ești stângaci la început,cu timpul începi să îți înfrângi puditatea,descoperi necunoscutul….și apoi vine satisfacția de a fi iubit …..și a iubi..

Dansul este comunicarea dintre tine și el,dintre tine și corpul lui…..dintre tine și corpul tău…..devii mai expresiv,devii liber în sfera imaginației,unde totul e posibil,unde scapi de probleme,de griji cotidiene…ești doar tu într-o lume plină de muzică …ești tu pe ritmul iubirii…pe tărâmul seducției…și câți o mai fac azi ?! Câți au uitat să se lase seduși pe pași de muzică ?!

Învață să seduci pe ritmuri angelice,pe ritmuri pasionale….învață să îți descoperi șarmul ,lasă-te curtată pe lirica suava a senzualității…Să învățăm să facem dintr-un bărbat un prizonier al iubirii,să-l torturăm dar într-un mod plăcut și excitant…pe ringul de dans!… Dansul te învață să îți testezi partenerul,naște dorințe erotice născute de contactul fizic ,de frumusețea atracției,a iubirii… Câți dintre noi îți mai aduc aminte serile în club,pe ringul de dans…unde ca o stea ne simțeam,de privirile celorlalți care ne urmăreau pașii,corpul unduindu-se pe ritmurile muzicii…câtă pasiune puneam pe fiecare mișcare …pe fiecare gest …

Hmmmm,dacă stam un pic și ne imaginăm ,auzim melodia noastră…a mea…prin tot corpul un sentiment de emoții și bună dispoziție începe să ne cuprindă…zâmbim…ne mișcăm…..ne lăsăm pradă ritmurilor frenetice…dansăm…iubim!

Dansează cu partenerul ca și cum ai face dragoste…arată-i cât îl dorești doar prin mișcări frenetice pe pași de muzică …fi senzual…simte-te ca într-un vis feeric,trăiește din plin momentul…..Dă-ți drumul la imaginație,simte-te ca o sirenă a seducției……savurează clipa pasiunii,clipa daruirii…dansul iubirii!

Fi o stea a ringului…un înger al iubirii…și al amorului începând cu un dans !

Sărutul este cel mai frumos simbol al iubirii și uniunii dintre doi oameni. Am citit într-o carte numită “Istoria Sărutului” următorul pasaj care m-a inspirat, mi-a plăcut și pe care îl împărtășesc cu voi:

Prin sărut, doi oameni sunt în mod automat uniți. Și cu cât îți săruți mai mult iubitul, cu atât mai multe săruturi vei primi. Conceptul e simplu: săruturile pasionale se multiplică atunci când sunt oferite. Cu alte cuvinte, prin schimbul de săruturi reușești să stăpânești abilitatea de a săruta profund și plin de înțelesuri și astfel îți sporești abilitațile de a săruta.

Un proverb italian exprimă cel mai bine toate acestea: “un sărut odată dat, nu e pierdut niciodată”.

Ce e un sărut dacă nu limbajul inimii? În vocabularul iubirii ne îmbrățișăm, ne dezmierdăm, ne sărutăm, ne îngemanam buzele, ne giugiulim, ne pupăcim, ne mângâiem, ne mușcam, ne ghemuim unul în brațele celuilalt, ne atingem, ne țucăm, ne sorbim, ne savurăm, ne adulmecăm, ne lipim de corpul celuilalt, ne gustăm, ne tachinăm și ne gâdilăm cu limba.

Un sărut romantic e un banchet biologic. Cât se poate de intimă, foamea noastră de celălalt este satisfăcută doar la fântâna nesecată de hrana senzuala pe care ne-o oferă gurile. Ne hrănim unul pe altul cu fiecare sărut și, prin săruturile profunde, ne pare că am curge unul în corpul celuilalt prin intermediul buzelor. Mii de ani nu au schimbat felul cum ne sărutăm. Calde și persistente, reciproce și ispititoare, săruturile ne susțin viața.

Ele nu se termină niciodată. Sunt pline de încântare. Ne lasă hrăniți, cu răsuflarea tăiată și buzele amorțite. Săruturile aprind flacară eternă a iubirii. Ele au puterea să ne transforme.….sărutați-va mult!!

Când îți va fi dor de mine …adu-ți aminte..că tu m-ai lăsat să plec….

Și-atunci.. nu ți-am cerut să privești înapoi la tot ce-a fost frumos….nu ți-am cerut să te gândești de doua ori…nu ți-am cerut nimic…doar ți-am spus să fii pregătită de ceea ce va urma….acum imploră-mă …

Și m-ai privit cu ochii tăi… nepăsători atunci….și ai crezut că lacrima din colțul ochiului…e o furtună din cer coborâtă în sufletul meu….acum mă implori în fiecare seară……..să plec din gândurile tale….

Și-acum aflii ce-nsemnau cuvintele mele….și-acum vezi lacrima mea…ca o speranță a ta….și-ai vrea furtuna aceea să-mi fie înca-n suflet și tu să o alungi….dar ai avut totul…și-acum..nu mai ai nimic…ești doar tu..și eu..în visul tau…..

Mă rogi în fiecare noapte să-ți fiu din nou în brațe….mă rogi să-ți spun o vorbă cu ochii mei căprui..mă rogi să-ți dau un zâmbet…mă rogi să-ți ating trupul…să simți căldura mea….te zvârcolești..te chinui…mă dorești….

Totuși, ar trebui să ne considerăm niște fericiți. Niște privilegiați! Nu toți au șansa în această viață să cunoască sau să întâlnească adevărata dragoste. Să adune clipe alături de ea. Să rămână cu amintiri de neprețuit. Într-o viață care de cele mai multe ori e liniară și nu foarte spectaculoasă, în noi s-a născut un univers. Un univers de culoare, de emoții, de trăiri. Am reînvățat să trăim. Am știut că suntem vii! Am făcut lucruri nebunești. Am râs ca niciodată. Am simțit un dor nebun.

Ne-am transformat în câteva clipe din ape line în ape înspumate, din jar în vulcani, apoi în liniște absolută oglindiți într-un alt suflet. Toate acestea nu sunt ceva care să trebuiască îngropate în noi alături de durere. Trebuiesc păstrate și lăsate să ne ajute să înaintăm în continuare. Trebuie lăsate să ne ajute să luminăm din nou. Pentru noi. Pentru acea iubire. Pentru cei care au nevoie de faruri în clipe grele. Indiferent de ceea ce s-a întâmplat, trebuie să păstrăm acele clipe nestemate pentru a fi oameni mai buni, mai frumoși, mai plini de iubire.

Le păstrăm de apă vie, de aer curat… de stea a nordului nostru și poate într-o zi, vom învăța din nou să luminăm corect pentru ca dragostea să ne întâlnească din nou. Cine poate ști? Poate să apară de oriunde, oricum și total neașteptat!

Și-acum..te lupți cu tine…cu dorințe….dar nu mai poți să faci nimic….acum când îți e dor de mine….Și simți că nu mai e nici o speranță…!!!!

Nu mi-e dor de tine! În niciuna dintre zile și în niciuna dintre nopți! Mi-e dor de starea de atunci. De ce ai putut să-mi aduci în suflet, în minte, pe chip… De tot ce mi-ai zis și mi-ai zâmbit, mi-ai sărutat și mi-ai atins…

Trebuia să dansăm, ca prin somn, trebuia să ne scriem cântece în sânge, să visăm că ne iubim și să ne iubim ca-n vis…

Nu mi-e dor de tine! Doar de cât soare a fost în zilele și nopțile acelea! De câți fluturi mi s-au încâlcit, în zbor nebun, în vene, între gene, în glas…

Deloc nu mi-e dor de tine! Visez doar că mă vrei din nou, că lupți iar cu fiecare șoaptă și fiecare râs de vară ca să mă ai… Că mă rogi să vin, să rămân, să te am, să mă ai… Iar și iar și iar.

Nici o clipă nu mi-e dor de tine! Nu! Mi-e dor să mă iubesc pentru că te iubesc și să nu mă mai urăsc pentru asta. Mi-e dor ca tăcerea mea să nu mai fie semnul rănii provocate de absența ta, să se stingă și ultimul zvon al iubirii din mine.

Mi-e dor să te uit! Să nu revii tocmai când începe să-mi iasă asta. Să dau un restart vieții mele începând cu ziua aceea ploioasă de martie fără a salva modificările produse în mine.

Mi-e dor să nu mai iubesc greșit! Să mă înserez în fiecare zi cu liniște în ochi. Să mă înseninez în fiecare dimineață fără norul tău între pleoape, fără ninsori de dor, fără să-mi mai răsari între gânduri. Mi-e dor de pacea sângelui și-a ochilor mei triști. De visele fără tine…

Mi-e dor ca mintea și sufletul meu să urmeze același drum. Ca în zilele în care nu ne vorbim, să nu-ți mai spun nimic, să mă desfac de toate ispitele. Să pun totul pe foc fără să cred că ai puterea de a face lemnul ars să înverzească.

Mi-e dor să nu mă doară tăcerile de piatră dintre noi. Să mă adun tăcută, într-un plic, și să mă ascund în sertarul cu vechituri, pe mine, cea care te vrea. Să rup toate punțile care duc spre tine, să-ți arunc chipul în ceață și să te azvârl în uitare, să mi se pară că ai fost…

Mi-e dor să știu că ți-e dor, să mi se pară că ești. Atât. În rest…Nu mi-e dor de tine! În nicio zi, în nicio noapte, în niciun vis…