Tu găsești întotdeauna în mine culoare…

Tu găsești întotdeauna în mine culoare. Iar eu nu găsesc decât un mare gol. Un gol ce ar trebui umplut măcar de patul ala confortabil în care mă așez noaptea. Sau de fereastra pe care privesc când vreau să mă pierd.

Căci pot să mă pierd așa de ușor. Mă pierd în oamenii de pe stradă, întrebându-mă ce poveste are fiecare. Mă pierd în copilul ăla pe care-l văd zi de zi la colțul străzii, cel care vinde flori și zâmbete sau doar le dăruiește oamenilor de pe stradă. Mie de fiecare dată mi-a dăruit un zâmbet. Un zâmbet de om matur, suprinzător chiar. Dar ochii lui… ochi care spun așa o poveste de copil.

O privire când tristă, când cu bucurii. Sau ar mai fi bătrânul care-și scoate câinele la plimbare seară de seară, deși e invers. Atâta blândețe are omul ăsta în el. Doar o văd. Nu-mi trebuie cuvinte. La fel cum nici cuvintele mele nu înseamnă nimic. Și la fel cum un zâmbet îmi poate face ziua mai bună. Îmi place să fiu liberă la mine în casă, mai ales în pat. Deși am impresia că așternuturile astea au văzut prea mult. Prea mult din dragostea mea o dată la câteva săptămâni și prea mult din zilele de duminică în care îmi luam cartea și cana cu ciocolată caldă în brațe. Prea multe pete de adevăr gol cu chip de înger și inima de gheață. Prea multe lacrimi absorbite de suflet. Prea multe mângâieri luate cu nerușinare pe furiș. Prea multe vise neînțelese de univers.

Hai să dormi cu mine Străinule, în patul în care nu ți-e deloc străin. Hai să mă îmbrățișezi până dimineață când fugi pe furiș. Hai să privim luna incompletă, la fel ca sufletele noastre… Eu sunt aici să-ți umplu un gol, iar tu la fel. Nu mă interesează viața ta. Mă interesează doar ochii ăia care se zbat să nu-mi arate mai mult decât trebuie. Mă interesează zâmbetul ăla când îmi atingi linia corpului. Mă interesează doar să te văd plecând împăcat de aici. Și mă interesează să nu te mai întorci niciodată.

Dar nu o faci. Nici măcar ziua în care vreau să fiu singură. Dau peste tine tot timpul. În noaptea cu lună plină și în apusul cel mai urât.

     

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior Articolul următor