Chiar şi astăzi, când ştiinţa ne dezvăluie ultimele secrete, despre levitaţie nu s-a putut spune cu exactitate ce este şi rămâne, probabil, pentru multă vreme învăluită în mister, fără ca secretele să-i poată fi descoperite.

Diferenţa dintre oameni şi zei: darul zborului

Aveau civilizaţiile străvechi cunoştinţe de care ştiinţa modernă nu ştie încă nimic? Au fost construite piramidele care au rezistat veacurilor datorită cunoştinţelor uimitoare pe care egiptenii le deţineau? Unii cercetători cred că anticii cunoşteau arta levitaţiei, prin intermediul undelor sonice sau prin alte metode necunoscute nouă acum, care le permiteau să sfideze gravitaţia, astfel încât să poată manipula cu uşurinţă, spre exemplu, masele imense de piatră. De altfel, fenomenul straniu al levitaţiei a fost privit din unghiuri diferite pe două continente, Europa şi Asia. Astfel, în timp ce în Europa levitaţia era considerată un fenomen demonic, în Asia era la mare cinste, putând fi practicată doar de cei iniţiaţi. La rândul său, religia orientală arăta că diferenţa dintre oameni şi zei ţinea de darul zborului, pe care cei din urmă o aveau. Ciudat sau nu, fără să i se găsească o explicaţie, mulţi oameni de rând au învăţat, în timp, tehnicile levitaţiei. Brahmani, yoghini, pustnici, magicieni sau fakiri au impresionat audienţa cu abilităţile lor, înfruntând gravitaţia şi încălcând multe reguli ale fizicii.

Primele mărturii datează din jurul anului 527 î.e.n

Potrivit istoricilor, cele dintâi mărturii ale apariţiei levitaţiei apar în Tibet şi în India, în jurul anului 527 î.e.n. Practica levitaţiei îi este atribuită atât lui Budha, cât şi mentorului acestuia, Sammat, despre care se spune că putea sta în aer până la câteva ore. În trecut, iniţiaţii care practicau levitaţia se ridicau de la pământ până la 90 de centimetri, practica având un sens strict religios, fără nici cea mai mică legătură cu spectacolul. În zilele noastre, levitaţia este considerată un fenomen de psihokinezie, în cadrul căruia oameni, animale sau obiecte sunt ridicate în aer, reuşind să plutească deasupra solului. Se spune că fenomenul este stăpânit de medium sau de şamani şi se poate manifesta în cazul transelor sau al posedărilor demonice. La rândul lor, adepţii levitaţiei susţin că episoadele pot fi controlate prin puterea minţii. Rata succesului este destul de mare, mai ales în rândul practicanţilor de yoga. Chiar dacă cei mai mulţi aşi ai zborului vor rămâne asiaticii, au existat şi europeni care stăpâneau tehnicile spiritual necesare ridicării în aer, majoritatea fiind implicaţi în diverse servicii religioase, mare parte fiind canonizaţi după moarte.

Joseph de Copertino a plutit până în altar

Personajul care a provocat o adevărată isterie, dând peste cap istoria secolului al XVII-lea, este cel al lui Joseph de Copertino. Bărbatul, care era bolnav de debilitate mintală, avea obiceiul de a zbura din când în când. Despre Joseph se cunoaşte că era un credincios împătimit, ce frecventa, în scopul iertării păcatelor, autobiciuirea. Primit în calitate de frate de călugării franciscani, el nu doar că levita, ci zbura efectiv deasupra capetelor bisericeşti. Una dintre întâmplările ce au rămas în istorie este cea potrivit căreia Joseph a zburat în biserică până la altarul cu lumânări aprinse, „aterizând” chiar în mijlocul acestora, fără să dărâme vreuna şi fără a suferi o arsură cât de mică. Despre puterea lui Joseph ne spun feţele bisericeşti, însuşi Papa Urban al VIII-lea fiind convins de autenticitatea acestor miracole săvârşite de fratele laic, care nu îşi provoca niciodată levitaţiile, dar nici nu le putea controla. După decesul acestuia, la vârsta de 60 de ani, Joseph a fost sanctificat de biserică, fiind sărbătorit anual la data de 18 septembrie.

Călugăriţa Teresa de Avila se ridica în timpul rugăciunilor

Un alt caz impresionant a fost cel al călugăriţei care a trăit în secolul al XVI-lea, Teresa de Avila. Aceasta se confrunta des cu fenomenul levitaţiei, de care îi era foarte frică. Chiar dacă ea şi-a rugat surorile să nu povestească nimănui despre episoadele acestea, mărturiile au rămas peste timp. Istoria spune că, uneori, în timpul rugăciunilor, măicuţa se ţinea foarte strâns de bare, pentru a nu se ridica de la pământ. Însăşi Teresa de Avila mărturiseşte despre ce simţea în momentul ridicării spre Cer: „Mărturisesc că m-a aruncat într-o mare spaimă. Dar există şi o mare dulceaţă dacă nu te opui. Simţurile nu se pierd; cel puţin eu eram destul de stăpână pe mine însămi ca să-mi dau seama că mă ridicam în sus”. Vechi documente ale bisericii relevă faptul că aproximativ 300 de zboruri au fost înregistrate în prezenţa martorilor, iar cronicile din Moscova povestesc despre un anume Vasile cel Binecuvântat, care a reuşit să treacă pe deasupra Râului Moscova, în faţa unei mulţimi numeroase.

Mediumul Daniel Dunglas Home, practician timp de 40 de ani

Personajul care a reuşit să se perfecţioneze în arta levitaţiei, ridicându-se de la pământ ori de câte ori dorea, a fost mediumul Daniel Dunglas Home. Spectacolele oferite de acesta erau de-a dreptul uimitoare, printre fanii săi numărându-se şi William M. Thackeray, Mark Twain sau Napoleon al III-lea. De remarcat că niciodată, în cei 40 de ani cât a practicat levitaţia, acesta nu a fost acuzat de înşelătorie. Potrivit martorilor, acesta a fost văzut „înălţându-se încet, cu o mişcare de lunecare continuă, pentru a rămâne la şase degete deasupra solului, timp de mai multe secunde, după care a coborât lent”. Un alt iniţiat în arta levitaţiei a fost englezul Maurice Wilson, care ani de-a rândul a practicat acest fenomen pentru a-şi atinge un vis: acela de a escalada Muntele Everest în salturi uriaşe. Potrivit mărturiei Sfântului Philip Neri din secolul al XVI-lea, senzaţia aceea, când cineva îl lua în braţe şi îl ridica „în chip minunat”, nu poate fi descrisă în cuvinte. Uneori, levitaţia este însoţită şi de alte fenomene, cum ar fi, în cazul Papei Pius al VII-lea, creşterea temperaturii corpului. El era celebru pentru levitaţiile sale, în timpul cărora trupul său atingea temperaturi care spărgeau termometrele. Mediumul italian Eusepio Paladino avea, de asemenea, capacitatea de a levita, putând totodată să mărească ori să scadă greutatea obiectelor aflate în faţa sa. Chiar dacă ştiinţa nu are o explicaţie pentru fenomenul levitaţiei, cercetătorii spun că persoanele capabile să leviteze îşi utilizează anumite părţi ale creierului, necunoscute până acum.

Posibila explicaţie pentru construcţia piramidelor

Potrivit istoricului Al-Masudi, cunoscut şi ca Herodot al Arabiei, pentru mutarea piramidelor egiptene au fost puse sub pietre nişte hârtii cu înscrisuri magice. În povestirile sale, Herodot al Arabiei spune că pietrele au fost atinse cu un fel de vergea metalică şi blocurile de piatră s-au ridicat, începând să leviteze şi să se mişte de-a lungul unui drum pavat cu pietre.

• Unii cercetători spun că levitaţia este rezultatul interacţiunii câmpului biogravitaţional cu energia dată de creierul uman.

Comments are closed.