Vântul îmi fură o lacrimă … e lumina trecutului, iar ochii tăi ca două licăriri de stele… căldura mâinilor… O clipă și apoi, nu mai contează… Stau întins pe malul mării și adierea vântului mă face să simt vibrația dragostei ce ne leagă…

Strigătul inimii tale se aude în depărtări… mă cheamă la ea… Marea îngâna cuvintele tale rostite odată, care acum s-au dispersat în negura uitării…

În noaptea asta, te simt un pic mai aproape de mine… Luna rotundă stă de veghe, veghează la dragostea noastră… și îmi șoptește că și tu mă iubești tot atât cât te iubesc și eu… Vântul bate, primii fulgi de nea îmi mângâie fața, mă simt tot mai slăbit când te știu departe de mine… Luna îngâna și ea cuvinte magice, parcă rupte de realitate, cuvinte ce se regăsesc parcă în adâncul sufletului meu…

Fără tine mă simt pe un drum fără sfârșit,… Un drum care parcă nu se mai termină niciodată… Încerc să merg mai departe, dar totul mi se pare un abis… în care mă tot afund și oricât aș încerca să mă înalț, simt că nu mai am scăpare…

Doar azi simt că am suflet,simt că trăiesc doar pentru ochii tăi pe care nu i-aș mai face niciodată să plângă pentru zâmbetul tău care îmi alungă tristețea , pentru vocea ta care îmi alină inima, pentru tine sufletul meu , pentru tine!

Tu care îmi dai putere să văd viața ca o poveste.

M-ai învățat să râd, să iubesc tot ceea ce mă înconjoară, tu cu bunătatatea sufletului tău de aur,m-ai învățat că după ploaie vine soare, că nimic în lumea asta nu are sens fără suflet…Așa cum eu nu am sens fără tine sufletul meu, așa cum eu sunt centrul universului tău,cum viața ta fără mine pare un copac fără rădăcini, așa inima mea nu e întreagă în clipele când ești departe de mine.

Sunt atât de singur încât nu mai aud nici ecoul sufletului care te cheamă neîncetat… Aș putea să rog trandafirii…să-ți șopteasca cu foșnet de petale cât de dor îmi e… aș putea ruga păsările… să-ți cânte cu triluri jucăușe cât de mult îmi lipsești….aș putea ruga stelele să-ți scrie pe cerul înstelat cât de mult te iubesc…

Comments are closed.